Ethics of photojournalism

In discussing ethics of photojournalism, there is fragile consensus on establishing a unique professional standard. The absence of clear sanctions in cases of breaking the ethical standards makes quite difficult to enforce them, still all photographers should be aware of the consequences of breaking ethical standards.
The greatest challenges of photojournalism ethics are related to what is called “the photographic truth”, a concept that refers to the correct standards of the visual information. However, it also is concerned with the privacy of individuals and the dissemination of the violent or morbid images.
The ethics of photojournalism is in continuous evolution and its future is closely linked to the development of technology in this area.

Keywords: photojournalism, ethics of photojournalism, professional standards, the truth, the privacy of individuals, violent images.

Aflat la graniţa dintre jurnalism şi arta fotografică, fotojurnalismul îmbină valoarea de informare cu valoarea estetică, dar, aşa cum s-a spus, este şi „o fereastră extrem de semnificativă pentru umanitatea şi inumanitatea noastră”1, distincţia dintre standardele etice şi cele estetice constituind un permanent subiect de dezbatere.

Fotografia de presă este capabilă să atragă atenţia cititorului mult mai uşor decât textul scris, de aceea se spune că „o imagine face cât o mie de cuvinte”. Fotografia poate reproduce realitatea din jurul nostru, poate emoţiona şi conecta oameni din întreaga lume prin intermediul limbajului vizual. Dar publicarea unei fotografii în presă poate avea şi consecinţe negative atunci când este manipulată sau este prea intruzivă.

Atunci când se discută despre etica fotojurnalismului se constată existenţa unui consens destul de fragil cu privire la stabilirea unor standarde profesionale unice. De asememenea, lipsa unor sancţiuni clare pentru încălcarea normelor deontologice face destul de dificilă impunerea lor, deşi cei mai mulţi fotografi ar trebui să fie conştienţi de consecinţele încălcării standardelor etice.

Cele mai mari provocări ale eticii fotojurnalismului sunt legate de ceea ce se numeşte «adevărul fotografic», adică de respectarea standardelor de informare vizuală corectă, dar şi de respectarea vieţii private a indivizilor sau de difuzarea imaginilor violente sau morbide.

Adevărul fotografic

În presa informativă, în special, funcţionează principiul potrivit căruia fotografia de presă trebuie să respecte aceleaşi standarde de acurateţe şi onestitate ca şi textul scris. “La fel cum reporterii trebuie să evite cu orice preţ prezentarea eronată a faptelor, fotojurnaliştii nu trebuie să inventeze evenimente”2. Fabricarea sau crearea unor evenimente se realizează printr-o selecţie preferenţială sau printr-un decupaj incorect al informaţiilor. Alterarea unei imagini prin adăugarea sau scoaterea unor elemente din cadru este considerată o minciună, o dezinformare a publicului.

Când au început să fie utilizate fotografiile de presă, calitatea slabă a reproducerilor şi lipsa de preocupare pentru respectarea standardelor etice, făceau posibilă publicarea multor fotografii trucate.

Era cunoscută, în special, practica unor fotografi de presă, de a avea la ei “recuzită” pe care, la nevoie, să o poată introduce în cadru. De exemplu, o stratagemă binecunoscută folosită de fotografii de presă era ca, atunci când se deplasau la locul unei catastrofe (un accident de tren sau de avion), să plaseze un pantof de copil sau un ursuleţ de pluş printre resturi, ca să poată obţine o poză “emoţionantă”. Aceste practicii au fost însă cu timpul abandonate, mai ales că exista riscul ca pe lista pasagerilor dată publicităţii să nu figureze nici un copil3.

Deşi aceste vremuri sunt de mult apuse, tentaţia de a “înfrumuseţa” realitatea persistă. Procesul de transformare a jurnalismului, generat pe de o parte de evoluţia tehnicilor de producţie din instituţiile de presă şi de lărgirea ofertei mediatice datorată dezvoltării internetului şi, pe de altă parte, de digitalizarea informaţiei, are efecte şi în domeniul fotografiei de presă4.

Astăzi fotografia digitală prezentă în toate mediile de comunicare aduce cu sine noi provocări etice. În era fotografiilor digitale modificarea imaginilor poate fi făcută la un nivel atât de performant, încât chiar şi experţii pot discerne cu greutate între o fotografie reală şi una falsă.

De cele mai multe ori, chiar colegii de breaslă sunt cei care demască apariţia fotografiilor trucate.
În 2006, spre exemplu, mai multe bloguri de ştiri au dezvăluit că agenţia Reuters a dat publicităţii mai multe fotografii trucate. Fotografiile realizate de fotograful libanez Adnan Hajj, colaborator al agenţiei Reuters, au fost modificate digital cu ajutorul programului Adobe Photoshop. Într-o primă imagine, care prezenta oraşul Beirut după un bombardament israelian, coloana de fum de deasupra oraşului a fost amplificată digital, într-un mod grosolan, prin copierea şi repetarea unor părţi ale fumului. Într-o altă fotografie, care înfăţişa un avion F – 16 israelian în timpul unui bombardament, proiectilele aruncate de acesta au fost adăugate digital. După declanşarea acestui scandal s-a dovedit că mai multe poze, difuzate de Reuters sau Associated Press, au fost manipulate, fără să fie neapărat trucate în Photoshop. Printre acestea se numără şi o imagine publicată pe coperta revistei U.S. News, cu un bărbat cu arma aţintită spre o zonă de luptă deasupra căreia ieşea fum. „Razboinic Hezbollah din Beirut“ era explicaţia fotografiei, dar analiza acesteia a demonstrat ca incendiul folosit pentru efect dramatic era într-o groapă de gunoi. Alte imagini prezentau o femeie libaneză plângînd după locuinţa distrusă, în două locaţii diferite ale Beirutului, la un interval de două săptămâni.

O serie de şapte poze din The New York Times, prezentate ca un reportaj realizat după un bombardament israelian asupra portului libanez Tyre, arăta în imagini salvatori căutând victimele printre rămăşiţele unei clădiri. O imagine, însă, îl arată pe unul dintre salvatori pe post de victimă, trupul său aproape curat fiind scos de sub ruinele clădirii, cu şapca ţinută strâns sub braţ5.

În practica jurnalistică există tendinţa ca, spre deosebire de redactorii de ziare, redactorii de reviste să fie mai toleranţi cu modificările digitale ale fotografiilor. Fotografiile de presă sunt judecate în funcţie de acurateţea lor, iar fotografiile pentru articole sau pentru ilustrare fotografică sunt apreciate în termeni estetici şi din perspectiva impactului vizual6. De multe ori, însă, cititorii nu înţeleg diferenţele dintre aceste categorii profesionale, iar modificarea digitală a fotografiilor de către jurnalişti este percepută ca o minciună. Acest lucru duce, inevitabil, la scăderea credibilităţii presei. Pentru mulţi profesionişi media, imperativul respectării adevărului în ceea ce priveşte cuvântul scris este valabil şi în cazul imagilor de presă. Altfel, publicul nu va mai avea încredere nici în ceea ce vede, nici în ceea ce citeşte.

Modul în care două celebre reviste americane au ales să relateze arestarea lui O.J. Simpson reflectă foarte bine relaţia dintre categoria ştirilor şi cea a ilustraţiilor manipulate digital. Revista Time a modificat fotografia lui Simpson făcută de poliţie la arestarea acestuia şi a publicat-o pe coperta din iunie 1994. Sub titlul „O tragedie americană” (An American Tragedy), Time a transformat poza lui Simpson într-o fotografie de ilustrare, întunecând artistic faţa acestuia. Revista Newsweek a publicat aceeaşi fotografie, însă fără modificări. În urma atacurilor virulante îndreptate împotriva sa, Time şi-a cerut public scuze, într-o scrisoare de o pagină adresată cititorilor săi, pentru efectul neintenţionat al gestului lor7. Redactorii de la Time au declarat că „n-au intenţionat niciodată să fie rasişti sau să facă astfel încât ca pielea înnegrită a lui Simpson să pară mai sinistră. Ei au creat doar o ilustrare fotografică la „O tragedie americană”, făcând aluzie la celebritatea lui Simpson şi la gravitatea acuzaţiilor de crimă împotriva lui”8.

Atunci când produc coperţi pentru reviste, jurnaliştii pornesc de la premisa că cititorii pot să discearnă între o fotografie de presă şi o ilustrare fotografică, însă dacă fotografiile modificate digital nu sunt însă însoţite de explicaţii, cititorii pot fi foarte uşor induşi în eroare.

Respectarea vieţii private

Problema respectării dreptului la viaţă privată se pune mai ales în cazul persoanelor publice, a celebrităţilor, fie ele politicieni, sportivi sau artişti, care sunt deseori „vânate” de fotografi, în special de paparazzi. În privinţa respectării dreptului la viaţă privată, opinia dominantă în literatura de specialitate este că nu se pot bucura în mod egal de protecţie persoanele publice şi cetăţenii de rând. Motivul principal al acestei situaţii îl constituie condiţia asumată a persoanelor publice de a fi în centrul atenţiei ca urmare a voinţei lor, nu a unor conjuncturi de necontrolat. Se consideră, pe drept cuvânt, că nici o persoană publică, indiferent dacă este politician, actor faimos sau sportiv, nu a fost obligată să devină celebră. Din acest statut acceptat decurg şi o serie de avantaje indiscutabile, care au ca revers o restrângere a universului intim9. Pe de altă parte, unei celebrităţi nu i se poate „refuza” dreptul la viaţă privată sub pretextul că şi-a asumat liber acest statut de „star” aflat în lumina reflectoarelor. Chiar dacă aceste drepturi suferă unele limitări în cazul acestor persoane, ele nu pot fi „eradicate sau încălcate pe fundamentul unei curiozităţi sau spre simpla distracţie a publicului”10.

Atunci când libertatea de exprimare a fotografului intră în conflict cu dreptul la respectarea vieţii private, ar trebui să se ţină cont de următoarele aspecte: contribuţia adusă de acele fotografii la o dezbatere de interes general; rolul sau funcţia persoanei vizate şi natura activităţilor care constituie subiectul fotografiilor; comportamentul anterior al persoanei vizate; modul de obţinere a fotografiei; conţinutul, forma şi consecinţele publicării11.

Imaginile şocante

Fotojurnaliştii iau zilnic decizii legate de imaginile pe care le surprind şi pe care urmează să le facă publice, iar aceste decizii trebuie luate cu responsabilitate. Publicul este atras de imaginile violente şi de cele care înfăţişează tragedii, dar decizia de a da publicităţii imagini violente nu este una uşoară.

Una dintre cele mai celebre fotografii de presă realizată într-o zonă de conflict este cea a fotografului Kevin Carter, surprinsă în martie 1993, în Sudan, care înfăţişează un copil sudanez subnutrit şi epuizat, aflat într-o poziţie aproape fetală pe un sol arid, având alături un vultur, care aştepteaptă răbdător ca viaţa să se scurgă din micul trup scheletic. Fotografia a fost cumpărată şi publicată de The New York Times, producând la acel moment senzaţie şi scandal. Carter a fost recompensat pentru realizarea ei cu un premiul Pulitzer în anul imediat următor, an în care se şi sinucide, suferind de depresie şi, probabil, bântuit de această imagine zguduitoare, care a avut efecte devastatoare asupra lui12. Fotograful a fost acuzat pentru faptul că s-a limitat să fotografieze copilul şi nu l-a ajutat, deşi acesta se afla la un pas de moarte. Referitor la cazul Carter, autoarea Susan Sontag scria: „Fotografia este esenţialmente un act de non-intervenţie. Parte din oroarea unor asemenea mostre memorabile ale fotojurnalismului contemporan, precum imaginea călugărului vietnamez întinzând mâna după canistra cu benzină sau gherila bengaleză înjunghiind cu baioneta un bănuit de colaboraţionism, vine din înţelegerea a cât de plauzibil a devenit pentru fotograf, în situaţia în care are de ales între o fotografie şi o viaţă, să aleagă fotografia. Persoana care intervine nu mai poate înregistra; persoana care înregistrează nu poate interveni”13.

Zilnic întâlnim în presă informaţii şi imagini care pun accent pe durerea semenilor noştri. În apărarea acestei atitudini se invocă, de obicei, argumentul valorii de ştire.

“Fireşte, o catastrofă aviatică sau feroviară e de maxim interes. A filma însă, sau a fotografia în detaliu, trupuri măcelărite ori carbonizate, a intervieva răniţi care au nevoie de primul ajutor, a hărţui rudele disperate sunt tot atâtea atentate la adresa bunului simţ, dând apă la moară acelora care acuza presa de vampirism”14.

În general, se consideră că nu se poate găsi şi invoca nici un scop nobil care să poată îndulci invadarea directă şi lipsa de sensibilitate faţă de victimele nevinovate ale tragediilor.

Directorul executiv al Providence Journal-Bulletin, afirma în legătură cu această problemă: “Pot să înţeleg publicarea fotografiei unui accident de maşină ca o lecţie. Ceea ce nu pot înţelege este publicarea imaginilor cu soţii, mame, copii îndureraţi… Ce sens are expunerea unei mame care tocmai şi-a pierdut copilul într-un incendiu? Se presupune că ar avea efect de reprimare asupra piromanilor? Sunt sigur că aceia care nu ezită să publice astfel de imagini vor folosi pretextul pios de a cita faimoasele cuvinte ale lui Charles A. Dana: «nu am fost prea mândru să public ceea ce a permis Providenţa Divină să se întâmple»”15.

Spre exemplu, urmările atacului terorist din martie 2004 din capitala Spaniei, când în imediata apropiere a oraşului patru garnituri de tren au explodat, producând aproape două sute de morţi şi mii de răniţi, au fost surprinse în sute de imagini de către fotojurnalişti. Una dintre aceste imagini a generat, însă, numeroase dezbateri etice. Fotografia făcută de Pablo Torres Guerrero de la agenţia Reuters, care arăta pasageri supravieţuitori ai atacului, conţinea şi un detaliu extrem de expresiv şi şocant: printre supravieţuitorii care primeau primul ajutor se putea vedea o bucată însângerată de picior desprinsă de corpul unei victime. Această imagine a fost preluată de foarte multe publicaţii internaţionale, care fie au publicat-o exact aşa cum au primit-o, fie au ales să intervină în conţinutul ei, pentru a reduce impactul vizual al acelui detaliu. Astfel, unii editori, din respect pentru victime şi familiile acestora, au eliminat digital detaliul respectiv sau l-au acoperit cu text, au înlocuit culoarea roşie cu gri, făcându-l aproape imposibil de distins ori au decis publicarea imaginii alb-negru. Aceaste intervenţii în conţinutul fotografiei au stârnit dispute aprinse, unii fotografi susţinând că aceasta era o fotografie de presă, care trebuia să reflecte realitatea într-o manieră onestă, nu o fotografie de ilustrare, iar editorii care au considerat că imaginea este prea violentă pentru a fi aratată publicului, aveau posibilitatea să folosească alte imagini, mai puţin şocante. Modificarea digitală a imaginii pentru a proteja sensibilitatea publicului, reprezintă o încălcare gravă a standardelor etice16.

Coduri etice

Cel mai cunoscut cod deontologic în domeniul fotojurnalismului este cel adoptat de Asociaţia Naţională a Fotografilor de Presă (NPPA), o organizaţie non-profit din Statele Unite, ce numără în prezent peste 6.500 de membri şi care luptă de mai bine de şase decenii pentru integritate şi excelenţă în fotojurnalism. Codul etic al NPPA impune cele mai înalte standarde de integritate în transmiterea informaţiilor prin interemediul fotografiilor de presă.

Potrivit acestui cod deontologic, obiectivul principal al fotojuralismului este „de a descrie cu fidelitate şi exhaustiv subiectul abordat”17. Potrivit prevederilor acestui cod, fotojurnaliştii nu au voie să manipuleze fotografiile, ci trebuie să asigure completitudinea şi contextul de fotografiere. De asemenea, aceştia nu trebuie să modifice sau să influenţeze în mod intenţionat evenimentele ai căror martori sunt. O altă recomandare se referă la tratarea subiectelor cu respect şi demnitate, la arătarea compasiunii faţă de victimele crimelor sau tragediilor şi la intervenirea în momentele tragice din viaţa persoanelor, doar în situaţiile în care interesul public este prevalent. Referitor la procesul de editare, codul recomandă păstrarea integrităţii conţinutului şi a contextului imaginilor fotografice şi interzice manipularea imaginilor sau orice altă modificare, care ar putea induce publicul în eroare sau care ar reprezenta greşit subiectele18.

În cazul încălcării prevederilor codului etic, cea mai gravă sancţiune aplicată unui fotograf, membru al Asociaţiei Naţională a Fotografilor de Presă, este retragerea calităţii de membru al acestei asociaţii.

Fotojurnalismul cetăţenesc

Omniprezenţa în societatea modernă a dispozitivelor de captare a imaginilor, precum aparatele de fotografiat digitale sau telefoane mobile echipate cu cameră foto, a determinat apariţia unui nou concept, cel de fotojurnalism cetăţenesc. Această expresie este folosită pentru a descrie situaţiile în care oameni obişnuiţi, martori ai unor evenimente, surprind imagini pe care le consideră potenţiale subiecte de ştiri. Aceşti fotojurnalişti de ocazie nu sunt familiarizaţi cu standardele etice aplicabile în acest domeniu, pe care de multe ori le ignoră. Astfel, în media pot ajunge cu uşurinţă imagini trucate deliberat.

Puterea fotojurnalismului cetăţenesc a fost cel mai bine demonstrată în timpul exploziilor de la metroul londonez din vara anului 2005, când trei explozii au avut loc la o oră de vârf în centrul Londrei, iar o a patra s-a produs, o oră mai târziu, într-un autobuz etajat, provocând un număr considerabil de morţi şi răniţi. Imediat după producerea atacului, oamenii aflaţi în staţiile de metrou şi pasagerii din garniturile în care au avut loc exploziile au surprins imaginile tragediei folosind camerele încorporate în dispozitive mobile. Aceste imagini au fost descărcate mai târziu pe diverse site-uri şi, de acolo, au fost preluate de diferite publicaţii. Chiar dacă jurnaliştii şi fotografii de presă au ajuns la locul tragediei cât au putut de repede, imaginile lor nu au putut surprinde momentul la fel de bine cum au făcut-o fotografiile pasagerilor, de aceea, a doua zi, pe prima pagină a publicaţiilor din întrega lume au apărut fotografiile făcute de amatori şi nu cele ale fotojurnaliştilor19.

Extinderea peste tot în lume a practicii utilizării în presă a imaginilor surprinse de amatori ridică unele întrebări referitoare la viitorul fotojurnalismului ca profesie. La prima vedere, ameninţarea venită din partea fotojurnalismului cetăţenesc poate părea serioasă, dacă gândim această problemă în termeni de acoperire şi aparatură. În ceea ce priveşte acoperirea, este evident faptul că un număr restrâns de fotoreporteri profesionişti nu se poate deplasa la toate evenimentele care au loc într-o zi, pentru a putea surprinde toate momentele importante, iar decalajul dintre aparatele profesionale de fotografiat şi cele neprofesionale este din ce în ce mai mic. Cu toate acestea, fotojurnalismul înseamnă mai mult decât să fii la locul potrivit la momentul pottivit, cu un aparat de fotografiat. Înseamnă aptitudini tehnice, experienţă în colectarea informaţiilor şi respectarea standardelor etice. Fotografii amatori nu sunt ţinuţi de respectarea unor standarde etice, de aceea redactorii trebuie să fie prudenţi atunci când utilizează imagini provenite de la aceştia şi să ia în considerare aspecte care ţin de autenticitatea imaginii, de modul în care a fost capturată imaginea, gradul de implicare a fotografului amator în eveniment, dar şi de eventualele recompense financiare care pot fi solicitate în schimbul imaginilor20.

Concluzii

Chiar dacă preocupările legate de etica fotojurnalismului sunt de dată relativ recentă, principii precum respectarea adevărului sau integritatea conţinutului sunt invocate din ce în ce mai des atunci când se discută despre stabilirea unor standarde profesionale unice în domeniul fotografiilor de presă. Etica fotojurnalismului se află într-o continuă evoluţie, viitorul acesteia fiind strâns legat de dezvoltarea tehnologiei în acest domeniu. Atunci când iau decizii legate de publicarea unor fotografii, editorii trebuie întotdeauna să pună în balanţă beneficiul probabil al publicării şi efectul negativ pe care o anumită imagine îl poate avea asupra publicului: invadarea vieţii private, ofensarea publicului prin difuzarea de imagini şocante sau violente etc., iar consecinţa luării unor decizii care încalcă standardele eticii este erodarea încrederii publicului în mass-media.

1. C. Christians, M. Fackler, K. B. Rotzoll, K. B. McKee, Etica mass-media, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 125.
2. C. Christians, op. cit., p. 75.
3. D. Randall, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p. 133.
4. C. J. Bertrand, O introducere în presa scrisă şi vorbită, Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 248.
5. “Războiul pozelor trucate” Cotidianul, 10 august 2006 http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-08-10/razboiul-pozelor-trucate.html, accesat in data de 9.10.2014.
6. C. Christians, op. cit., p. 75.
7. Ibidem, pp. 75-76.
8. Shila Reaves, The Unintended Effects of News Technology, VCQ, 1005, p. 12, apud C. Christians, Etica mass-media, p. 76.
9. M. Runcan, A patra putere – legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pp. 182-183.
10. B. Ionescu, Dreptul la propria imagine. O perspectivă practică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 72.
11. B. Ionescu, op. cit., pp. 104-107.
12. B. Ionescu, op. cit., p. 9.
13. Susan Sontag, On Photography, New York: Farrar, Straus and Giroux, 1977, apud. Bogdan I. Stanciu, Kevin Carter – Omul care a văzut prea multe, Foto-Magazin.ro, iulie, 2008, articol disponibil la adresa http://www.foto-magazin.ro/fotolocation_open.php?art=ftm20/archives/2008/07/kevin_carter_1.html, consultat la data de 28.10.2014.
14. M. Runcan, op. cit., 187.
15. John Hohenberg, The News Media: A Journalist Looks at His Profession, apud C. Christians, op. cit., p. 124.
16. http://www.fotoperiodismo.org/FORO/files/fotope-riodismo/source/html/textos/villasenor2.htm, accesat în data de 16.10.2014.
17. https://nppa.org/code_of_ethics, accesat în data de 28.10.2014.
18. https://nppa.org/code_of_ethics, accesat în data de 28.10.2014.
19. Daniel R. Bersak, Ethics of photojournalism: Past, Present and Future, Comparative Media Studies & Electrical Engineering/Computer Science Massachusetts Institute of Technology, 2006, http://web.mit.edu/drb/Public/PhotoThesis/, accesat în data de 28.10.2014.
20. Ibidem.

• Bertrand, C. J., O introducere în presa scrisă şi vorbită / An Introduction to Written and Spoken Press, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
• Bersak, Daniel R., Ethics of photojournalism: Past, Present and Future, Comparative Media Studies & Electrical Engineering/Computer Science Massachusetts Institute of Technology, 2006
• Christians, Clifford G., Fackler, Mark, Rotzoll, Kim B., McKee, Kathy B., Etica mass-media / Ethics of Mass-Media, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
• Goodwin, Gene, Smith, F., Ron, Groping for Ethics in Journalism, Iowa University Press, 1994
• Ionescu, Bogdan, Dreptul la propria imagine. O perspectivă practică / The Right to Your Own Image. A Practical Perspective, Ed. Universul Juridic, București, 2013
• Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă / The Universal Journalist. Practical Guide for Written Press, Ed. Polirom, Iași, 1998